Doi tineri din Transnistria, reținuți după ce au incendiat ușa unui apartament din Chișinău

Doi tineri de 21 și 22 de ani, originari din regiunea transnistreană, au fost reținuți de polițiștii din sectorul Botanica al Capitalei, fiind suspectați că au incendiat ușa unui apartament din Chișinău.

Potrivit oamenilor legii, incidentul s-ar fi produs pe fondul unor conflicte mai vechi pe care suspecții le-ar fi avut cu fiul unei femei în vârstă de 74 de ani, proprietara apartamentului vizat.

Conform anchetatorilor, în noaptea incidentului, cei doi s-ar fi deplasat la domiciliul femeii, unde ar fi stropit ușa apartamentului cu o substanță inflamabilă, după care i-ar fi dat foc.

În urma măsurilor speciale de investigație și a perchezițiilor efectuate, polițiștii au ridicat mai multe obiecte și înscrisuri considerate importante pentru cauza penală.

Totodată, în automobilul suspecților au fost găsite sume de bani și alte probe care, potrivit anchetatorilor, ar putea demonstra implicarea acestora și în activități infracționale de escrocherie.

Cei doi tineri au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile. Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă până la șapte ani de închisoare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *