„Strigător la cer”: Locatarii unui bloc din Durlești trăiesc cu mucegai și apă care le curge în case

Locatarii de la ultimul etaj al unui bloc de locuit din orașul Durlești trăiesc de ani de zile în condiții greu de imaginat. Din cauza unui acoperiș deteriorat, apa se infiltrează în apartamente la fiecare ploaie sau după topirea zăpezii, iar pereții sunt acoperiți de umezeală și mucegai.

Una dintre cele mai afectate persoane este Maria Caragia, pensionară care spune că locuința sa s-a transformat într-un adevărat calvar. De mai bine de cinci ani, femeia se confruntă cu infiltrații permanente de apă, iar mirosul de mucegai face aerul aproape imposibil de respirat.

Pentru a preveni inundarea completă a apartamentului și pentru a proteja vecinii de la etajele inferioare, femeia a fost nevoită să pună prin casă căldări, cratițe și ligheane în care se adună apa care picură din tavan. Situația devine și mai periculoasă deoarece firele electrice sunt expuse permanent umezelii, existând riscul producerii unui scurtcircuit.

Pensionara spune că a cheltuit din propriul buzunar zeci de mii de lei pentru reparații provizorii, însă acestea nu au rezolvat problema. Acoperișul blocului necesită o reparație capitală, iar costurile sunt prea mari pentru locatarii afectați.

Administratorul blocului susține că situația financiară este extrem de dificilă și că, la momentul preluării administrării, în contul asociației existau doar patru lei. Pentru acumularea sumei necesare reparației ar fi nevoie de mult timp și de contribuția tuturor locatarilor.

Consilierii locali afirmă că au încercat în repetate rânduri să includă în bugetul local fonduri pentru reparația acoperișului, însă inițiativa ar fi fost blocată de conducerea Primăriei Durlești.

Reprezentanții primăriei nu au oferit deocamdată un răspuns clar privind soluționarea problemei. Instituția se află într-o situație administrativă incertă după perchezițiile recente în dosarul privind înstrăinarea terenurilor publice, iar conducerea actuală nu poate oferi explicații sau decizii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *