Serviciul Fiscal de Stat a raportat încasări de aproximativ 3,1 miliarde de lei la Bugetul public național în perioada 23–27 februarie. Datele operative arată o activitate intensă atât în procesul de colectare a veniturilor, cât și în zona controalelor fiscale.
Pe parcursul săptămânii analizate, inspectorii fiscali au efectuat 548 de vizite la 523 de contribuabili, în cadrul acțiunilor de monitorizare și verificare a respectării legislației fiscale.
În urma controalelor, Direcția generală control a emis 176 de decizii privind constatarea unor încălcări. În baza acestora au fost stabilite obligații suplimentare la buget în valoare totală de 15,9 milioane de lei.
Din această sumă, 8,6 milioane de lei reprezintă impozite, taxe și majorări de întârziere, iar 7,3 milioane de lei constituie amenzi aplicate contribuabililor care nu au respectat prevederile legale.
Totodată, în aceeași perioadă au fost aprobate 84 de decizii privind restituirea TVA, fiind acceptată spre rambursare suma de 64,15 milioane de lei.
Pentru recuperarea restanțelor fiscale, SFS a aplicat măsuri de executare silită, prin care au fost încasate aproape 40 de milioane de lei. De asemenea, au fost preluate 17 dosare cu bunuri confiscate, în valoare de peste 617 mii de lei, iar din comercializarea acestora au fost transferate la buget peste 215 mii de lei.

